Suntem prea ocupați cu lucrurile acestei lumi ca să mai privim în sus, la Cel ce ne-a creat. Ne lăsăm prinși de griji, alergări și dorințe trecătoare, iar inimile noastre ajung goale și reci pe dinăuntru. Ajungem să nu ne mai pese că poate chiar la noapte vine Cel ce privește spre lume și vede totul, Cel ce cunoaște fiecare gând, fiecare lacrimă și fiecare bătaie a inimii noastre. Uităm că într-o zi a privit omenirea cu o dragoste atât de mare, încât Și-a dat viața pentru ea, pentru ca noi să avem viață veșnică, iertare și dragoste adevărată. A privit spre noi nu cu judecată, ci cu milă, nu cu respingere, ci cu o iubire jertfitoare. Lumea a uitat că sus, în Cer, este un Dumnezeu care ne iubește necondiționat și care așteaptă să ne întoarcem privirea spre El. Dacă am privi mai des spre Dumnezeu și mai puțin spre lucrurile deșarte și trecătoare, inimile noastre ar fi mai pline de pace. Am fi mai fericiți, am avea mai multă dragoste unii pentru alții, am fi mai buni, mai iertători și mai aproape unii de alții. Ne-am ruga mai mult unii pentru alții și am învăța să iubim așa cum El ne-a iubit pe noi. Doamne, dă-ne dragoste și dorința de a privi mai mult la Tine decât la lucrurile trecătoare și deșarte ale acestei lumi. Întoarce-ne inimile spre Cer și ajută-ne să nu uităm niciodată cât de mult ne iubești.